Se incarca...
Atentie! Nu inchideti aceasta pagina!

Printare Online – Cum să printezi mai ieftin decât în centrele de printare sau de acasă

Cum să printezi mai ieftin decât în centrele de printare sau de acasă

Printare Online – Cum să printezi mai ieftin decât în centrele de printare sau de acasă

Imprimantă în stare de eroare

Mai erau doar două zile până la prezentarea proiectului în echipă, la facultate. Din cauza presiunii din acea perioadă nu mai puteam gândi lucid. Aveam prea multe pagini de memorat și discursul meu încă nu era gata. Uitasem complet că imprimanta nu funcționează. Chiar le promisem colegilor de echipă că mă ocup eu de printarea proiectului.

Vine și dimineața prezentării. Imediat cum apăs „Print” îmi apare „Imprimantă în stare de eroare”. Îmi venea să plâng. Nu exagerez. O colegă mi-a sugerat să încerc la centrul de printare de lângă facultate. Ajung acolo și simt că mi se face rău. Era o coadă „kilometrică”. Nu aveam timp nici să aștept la rând, nici să sun la un service pentru a-mi rezolva problema imprimantei de acasă. Dacă exista atunci printarea online, chiar ar fi fost o soluție mai bună. Am prezentat proiectul de pe telefon, în fața amfiteatrului. Proiectul a fost bun. Totuși, fără schemele și tabelele pe care nu le-am putut arăta, am primit 6. Momentul jenant a trecut și am rămas cu amintirea. Am învățat de atunci cât de bine este să ai materialele printate din timp. 

I se poate întâmpla oricui să i se defecteze laptopul, telefonul, imprimanta, chiar când îi e „lumea mai dragă”. Tocmai de aceea, echipa de printare online FastPrint24 se ocupă 24/7 de comenzile tale. Poți să-ți încarci oricând documentele PDF pe site și să le primești direct acasă sau la birou. În plus, pentru orice problemă care apare, îi poți contacta oricând pe Whatsapp, Telegram sau Messenger. Știu că tonerul și cartușele nu sunt accesibile pentru toți. Păstrează-ți banii în portofel și se ocupă ei de printarea High Quality, la cel mai mic pret printare color. 

Din păcate, atunci când eram la facultate nu exista FastPrint24, dar în mod clar ar fi fost o soluție bună... măcar pentru a evita un moment jenant în fața amfiteatrului. 

 

Pentru cine este FastPrint24

Poate că ești aboslvent de liceu și te pregătești de admiterea la facultate. Dacă nu am nimerit, atunci poate ești student și ai o mulțime de cursuri, scheme și tabele de memorat pentru sesiune. Fie aceste variante, fie lucrezi într-o corporație, iar totul pare să se învărtă în jurul hârtiilor și proiectelor. Indiferent de stagiul în care te afli acum, cel mai probabil ai nevoie de o imprimantă. 

Apoi, ar mai fi vorba de bani. Știu că un student nu-și permite să-și întrețină o imprimantă. Un antreprenor are foarte multe cheltuieli. FastPrint24 ar putea fi ceea ce cauți. 


Înainte să alegi FastPrint 24

FastPrint 24 – Xerox Online

✅ Puncte Pro

❌ Puncte Contra

Pret printare color și alb-negru foarte ieftin
 
Ai nevoie de conexiune la internet
 
Calitativ
 
Livrarea durează între 24h și 48h
 
La îndemână 24/7
 
Trebuie să-ți faci un cont pe site-ul nostru pentru a comanda
 
Eco-Friendly 
 
 
Nu mai e nevoie să investești minimum 2000 de lei ca pentru o imprimantă bună de acasă
 
 

 

VS
 

Xerox Offline - Centru Copiere

✅ Puncte Pro

❌ Puncte Contra

Soluția de avarie
 

Așteptarea la rând
 

Calitativ (uneori)
 

Implică deplasarea de la domiciliu

VS

Imprimanta de acasă

✅ Puncte Pro

❌ Puncte Contra

Rapid
 

Costisitor de achiziționat și de întreținut
 

La îndemână
 

Se poate defecta într-un moment nepotrivit

Prin FastPrint24, îți primești documentele direct acasă sau la birou, la un preț rezonabil, dar nu vei putea primi o printare instantanee. Îți recomand să fii cât mai organizat și să-ți plasezi comanda cu cel puțin două zile înainte de deadline. În acest mod, îți primești documentele printate în timp util. Vor avea o calitate înaltă, la un preț foarte convenabil. 

 

Cum comanzi

Platforma noastră e rapidă și structurată pentru a comanda  cât mai ușor. Tot ce trebuie să faci pentru o printare online este să-ți încarci documentul/documentele. Programul calculează singur câte pagini au fișierele. Alege apoi de câte copii ai nevoie. Platforma funcționează la fel și pe Android sau iOS.

Poți printa online mai multe fișiere într-o singură comandă, folosind aceeași formatare pentru toate sau personalizându-le. (Opțiunea „Editare fișier”) Pentru documente, cursuri, materiale promoționale și alte fișiere care nu necesită o calitate foarte mare, poți alege printarea injekt. În cazul diplomelor, certificatelor, flyerelor și altor materiale cu un aspect deosebit, îți recomand printarea cu laser (pentru High Definition și High Quality). Tot la capitolul formatare poți alege hârtia a4 - a5 - a3, printare pe o față sau față-verso, color sau alb-negru și așezarea în pagină (pe verticală sau pe orizontală). 

În cazul în care te răzgândești, poți șterge unul sau mai multe fișiere din comandă. 
 

Ce beneficii ai cu FastPrint24

✅ Poți comanda online pe site sau pe aplicația FastPrint24 pentru iOS și Android;

Dacă ești mereu conectat și ai telefonul la îndemână, probabil FastPrint24 este o soluție potrivită pentru tine. Documentele tale printate sunt la câteva click-uri distanță.

✅ Ai un profil prin care îți poți urmări statusul comenzii;

Știu cât de mult aștepți orice comandă, în special dacă este vorba despre anumite documente de care ai cu adevărat nevoie. Prin crearea unui cont pe https://fastprint24.com/users/signup , îți poți urmări statusul comenzii și afli în cât timp va ajunge la tine. 

✅ Poți alege locul ridicării comenzii;

Acasă sau în într-un punct de ridicare al coletului, FastPrint 24 livrează în toată țara. Opțiunea este a ta. 

 

✅ Echipa FastPrint24 îți stă la dispoziție pentru orice nelămurire pe WhatsApp, Telegram și Messenger;

✅ Poți anula sau poți combina două comenzi;

✅ Ai opțiunea de a salva în draft o comandă, pentru a te întoarce ulterior la ea;

✅ Transparență în comunicarea costurilor;

Vei vedea afișat un anumit pret printare a4 - a5 -a3 pe site, precum și costurile transportului. Cel din urmă se calculează în funcție de numărul copiilor. Pentru comenzi de peste 100 RON, transportul este gratuit. FastPrint 24 îți aduce un pret printare color cât mai ieftin pentru tine.

✅ Xerox Online + bonus;

Dacă inviți un prieten să se alăture platformei, la prima sa comandă vei primi 20 RON. Tot ce trebuie să faci este să intri în profilul tău și să selectezi „BONUS 20”. Primești un link pe care i-l trimiți apoi prietenilor tăi. Plasează unul dintre ei o comandă, iar tu primești 20 RON. 

✅ Dacă nu ești sigur de calitatea printării online, contactează echipa FastPrint 24;

În cazul în care te îndoiești că documentele printate nu-ți vor atinge așteptările, poți contacta oricând echipa. Ei îți vor printa o parte dintre documentele comenzii tale, le fotografiază și îți arătă rezultatul. 

✅ Calitatea serviciilor: printare documente

Poți alege între două tehnologii de printare: Inkjet și laser. 

 Printarea cu Inkjet se realizează prin pigmenți de înaltă calitate. Culoarea rămâne, chiar și dacă subliniezi textul cu un marcăr de tip highlighter. Această modalitate de printare ți-o recomand dacă ești student sau dacă lucrezi la birou. Este potrivită pentru prezentări obișnuite, materiale promoționale și printare documente. Dacă alegi Inkjet, prețul este foarte accesibil. 

 Printarea cu laser are un rezultat de calitate înaltă (HD). Ți-o recomand pentru prezentări, diplome, certificate și documente importante. Comparativ cu tehnologia Inkjet, această opțiune este puțin mai costisitoare. 

✅ Hârtia;

Indiferent de modalitatea de printare pe care o alegi, hârtia folosită este de cea mai bună calitate. Există dimensiuni (a4 - a5 - a3) și greutăți diferite, dintre care poți alege, după ce îți încarci fișierele. 

✅ Suntem Eco-Friendly;

FastPrint 24 ține mult la sustenabilitate. Reciclează fiecare cartuș și toner. Oamenii au  nevoie de natură și nu invers. 

✅ Recenzii ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Am fost curioasă care sunt reacțiile celor care au avut o experiență cu serviciile de printare online FastPrint24, așa că am intrat puțin pe contul oficial de Instagram. Voi lăsa mai jos câteva recenzii să vorbească de la sine. Câteva dintre ele au fost publicate pe site-ul oficial și distribuite pe Instagram, iar câteva au fost postate direct pe această platformă.

 

Investește doar în ceea ce merită pentru tine

 Cu toți banii pe care i-am cheltuit pe cartuș și toner în facultate, cred că mi-aș fi putut plăti un curs de Public Speaking sau unul de Design Floral. Aș fi avut un buget suficient de bun să mă dezvolt mai mult, să cresc în carieră și chiar să investesc în viitorul meu. E foarte important ca în studenție să te gândești bine ce vrei să faci cu banii. Poți să-i chletui în magazine, în cafenele sau poți să investești în dezvoltarea ta profesională.  FastPrint24 nu exista în perioada în care aveam cea mai mare nevoie de a citi cât mai mult. Nu mai vorbesc despre costurile foarte accesibile pe care le oferă astăzi.

 

 Poate că nu este cea mai rapidă modalitate de a-ți printa documentele, dar în mod sigur te ajută să devii mai organizat și mai calculat cu timpul și bugetul tău. „Nu se taie porcul în Ajun” și nici proiectul pentru o prezentare importantă la facultate nu se printeză în dimineața respectivă. În plus, centrele de printare nu ne asigură mereu calitatea. Sunt de cele mai multe ori soluții de avarie, ceea ce e bine, uneori. Dar de ce am ajunge în astfel de situații limită, când putem avea materialele printate din timp, pe hârtii de cea mai înaltă calitate. Îți poți formata modul de printare exact așa cum îți dorești, pentru fiecare fișier încărcat. 

 

 Vorbim despre același lucru și pentru oamenii de la birou. Ideile de business și prezentarea la care lucrezi de atâta timp merită să arate cât mai bine, prin tehnologia cu injekt sau cu laser. Cu banii cheltuiți pe imprimanta de acasă, ai putea face o nouă investiție. Tocmai de aceea, ideea de a folosi serviciile de printare online FastPrint 24 ar putea fi cea mai potrivită pentru tine.

Pașii sunt foarte simpli de urmat și numaidecât îți plasezi comanda pe site sau pe aplicația de Android/ iOS: Încarci PDF-ul, se calculează prețul, se printează și se livrează documentele tale în cel mai scurt timp posibil. 

 

 Acum, care era cursul acela fain pentru dezvoltare personală la care te gândeai săptămâna trecută? În cazul în care vei primi de la el PDF-uri și vei avea nevoie de un print, ai un ajutor chiar aici: https://fastprint24.com/, la un preț accesibil pentru tine.
 

 

Recenzii clienti

Multumesc